Știri

Gripa vine mai repede anul acesta și mai ales la copii

Un sezon de gripă greu, mai grăbit decât în alți ani, afectându-i mai ales pe copii este ceea ce urmează imediat, după cum atrag...

Sistem

Formare în domeniul financiar pentru cadre didactice din învăţământul primar

Cadrele didactice din învățământul primar au la dispoziție pentru întregirea formării continue un curs de educație financiară organizat de Institutul de Studii Financiare (ISF)...

S-a dat lege: învățământ dual la nivel universitar

Se poate organiza învățământ superior dual. Guvernul a dat ordonanță de urgență în acest sens, pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011: „Înstituțiile...

Cea mai nenorocită practică din învățământ

Un atac vehement asupra fondului clasei a formulat, la acest început de an școlar, inspectorul școlar general al județului Argeș, Dumitru Tudosoiu: „Fondul clasei...

Burse de studii pentru elevi etnici români din Ucraina

Elevilor etnici români cu domiciliul în Ucraina din școli cu predare în limba română sau cu studierea unor discipline de învățământ în limba română...

Strategia națională pentru comunicațiile cuantice în România

Strategia națională pentru comunicațiile cuantice în România este elaborată de o echipă coordonată de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca prin proiectul „Elaborarea strategiei pentru dezvoltarea...

Critici față de evaluarea standardizată, „o evaluare-clișeu”

În dezbaterea asupra proiectelor de legi ale învățământului, o analiză asupra evaluării standardizate face prof. dr. Simona Liutiev, de la Liceul Tehnologic Dacia Pitești,...
ArtKlet

Interviuri

Conexiuni

Primul dicționar de cuvinte în limbajul semnelor

Un dicționar video de cuvinte și expresii în limbajul semnelor este la dispoziția persoanelor cu deficiențe de auz, odată cu lansarea primei platforme digital-interactive...

Program-pilot pentru „profesori de viață“

Profesorii de diverse discipline de învățământ sunt sprijiniți să devină „profesori de viață“ și, la rândul lor, să-și susțină elevii să-și îndeplinească dorințele prin...

Buget pentru achiziție de cărți de către biblioteci

Susținerea cărților de autori români și, în general, a cărților în limba română, cu precădere, adresate elevilor, a fost reiterată de la nivel guvernamental...

Kit pedagogic pentru bibliotecari

Kitul pedagogic pentru bibliotecari. Cum îi conducem pe copii în lumea poveștilor prin jocuri și activități, realizat de asociația De Basm, este caracterizat ca...

Cele mai citite

Editura ART KLETT – manuale sub semnul calității

Toate cele 16 manuale cu care Editura ART KLETT a participat la licitația pentru clasele a III-a și a...

Plata cu ora pentru profesori pensionari

Ministerul Educației a propus plata cu ora pentru profesorii care s-au pensionat, dar își doresc să rămână în sistemul...

Suma maximă pentru plata cu ora a profesorilor pensionați

Noi declarații făcute de Ministrul Educației cu privire la metoda prin care ar putea fi plătiți profesorii care s-au...

Reducerea numărului de elevi din învățământul primar și gimnazial

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, în cadrul webinarului organizat de Ministerul Educației, că a luat în calcul...

Ordin pentru modificarea anului şcolar

Al treilea ordin de ministru. Anul şcolar 2021-2022 va avea doar 3 vacanţe. Ce se întâmplă cu anii terminaliConform...

Analize

Educația și pregătirea profesională, principalele motive de economisire în condițiile vieții de azi

Investițiile în educație și în formare profesională sunt motivele care determină cel mai mult lumea să facă economii, de când cu scumpirile, cu inflația...

Recomandările redacției

Un Proiect pentru educația românească

De trei decenii, educația românească este angrenată într-un lung și ezitant proces de schimbare, care înaintează cu mai multe viteze, iar alteori stagnează. Imaginea...

Alex. Ștefănescu: „Toți avem nevoie de literatură, dar nu știm că...

Într-un interviu acordat în decembrie revistei Tribuna Învățământului scriitorul Alex. Ștefănescu povestește despre cărți, literatură, personalitățile lumii literare pe care le-a întâlnit și face...

Numărul elevilor infectați este în creștere

recoMinistrul Educației a transmis datele primite cu privire la numărul de elevilor și cadrelor didactice care au fost infectate cu coronavirus în sistemul național...

BREAKING NEWS: Președintele Iohannis: „Pregătiți copiii pentru școală!”

Președintele Klaus Iohannis anunță că, începând cu al doilea semestru, majoritatea grădinițelor și școlilor revin la metoda de predare față în față, în funcție...

Dumitru Prunariu: „Privind spre hăul cosmic, înțelegi că Pământul este,...

Într-un amplu interviu acordat revistei Tribuna Învățământului, astronautul Dumitru Prunariu, membru de onoare al Academiei Române, afirmă, printre altele, că "rolul principal  al școlii...

Evaluarea riguroasă a cadrelor didactice de studenți

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) propune evaluarea riguroasă a cadrelor didactice de către studenți ca soluție față de abaterile dezvăluite în...

De interes

Formare în domeniul financiar pentru cadre didactice din învăţământul primar

Cadrele didactice din învățământul primar au la dispoziție pentru întregirea formării continue un curs de educație financiară organizat de Institutul de Studii Financiare (ISF)...

Primul dicționar de cuvinte în limbajul semnelor

Un dicționar video de cuvinte și expresii în limbajul semnelor este la dispoziția persoanelor cu deficiențe de auz, odată cu lansarea primei platforme digital-interactive...