Argumente din mediul universitar pentru vaccinare

39
Argumente din mediul universitar pentru vaccinare
Foto: UMFCD

Întrebărilor dominante la nivelul societății privind vaccinarea și prevenția le răpund voci autorizate din mediul universitar medical.

Cum poate fi oprit numărul mare de decese din această perioadă?

Prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu, UMF Carol Davila, managerul Spitalului Universitar de Urgență București: – Este un număr foarte mare de decese, mai mare decât în valurile precedente. Cum oprim lucrul acesta? Îl oprim prin vaccinare. Această depopulare prin indiferență, prin necunoașterea unor adevăruri științifice trebuie să ia sfârșit. Noi trebuie să susținem vaccinarea ca o modalitate de a ne bucura alături de cei din jurul nostrum. Mai mult decât atât, a venit momentul să înțelegem că în felul acesta îi protejăm și pe cei nevinovați care sunt în jurul nostru, care sunt vaccinați și care pot să interacționeze în felul acesta cu un virus care nu este deloc blând, ci unul imprevizibil. Este momentul să realizăm că vaccinarea este singura dovadă de a fi un bun cetățean.

Despre efectul protector al vaccinului

Prof. univ. dr. Șerban Bubenek, UMF Carol Davila, președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă: – Fiecare persoană care vine să se vaccineze va proteja celelalte persoane care încă sunt nevaccinate și se va proteja pe el, în așa fel, încât să nu ajungă să aibă de-a face cu terapia intensivă. Statistica astăzi ne spune că sunt miliarde de oameni vaccinați. Reacțiile adverse severe sunt extrem de rar întâlnite în această campanie de vaccinare.

Despre expunerea persoanelor nevaccinate la forme severe de boală

Prof. univ. dr. Dragoș Vinereanu, UMF Carol Davila, medic cardiolog: – Din punctul de vedere al cardiologului, ultimele trei-patru-cinci săptămâni s-au caracterizat prin trei cuvinte: dezastru, deces și epuizare. De ce dezastru? Fiindcă am avut peste 100 de pacienți pozitivi și, așa cum știți, bolile cardiovasculare cresc riscul de infecție și riscul de forme severe. Din cei peste 100 de pacienți pozitivi, doar doi au fost vaccinați; atât, doi pacienți vaccinați care au făcut Covid. Toți ceilalți au fost nevaccinați, iar cei care au fost vaccinați au făcut formă ușoară și au plecat acasă repede. De ce deces? Fiindcă din cei 100, rata de deces a fost imensă și, așa cum ne așteptăm la pacienții cu comorbidități cardio-vasculare, rata de deces este foarte mare, iar acești pacienți este obligatoriu să se vaccineze.

Ce alte măsuri de protecție sunt stringente?

Prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, UMF Carol Davila, medic infecționist: – Vaccinarea trebuie acompaniată de purtatul măștii, pentru că vaccinarea va intra în funcțiune în cel mai scurt timp în 10 zile. Vaccinul protejează împotriva formelor grave de boală, împotriva ATI. Nu vă bazați pe autorități, nu vă bazați pe politicieni. Nu ele/ei vă protejează atunci când doriți să faceți acest lucru. Dacă înțelegeți că e bine să vă vaccinați, să purtați în continuare masca, atunci, cu siguranță, vom depăși cu toții acest al patrulea val. Dacă nu vom face așa, atunci ne așteptăm și la valul cinci și, Doamne ferește, și la valul șase.

Detalii: https://www.agerpres.ro/sanatate/2021/10/23/video-maratonul-vaccinarii-dr-catalin-cirstoiu-la-400-500-de-decese-pe-zi-romania-pierde-o-comunitate-oprim-prin-vaccinare–801837