Cercetare asupra stării de spirit după relaxarea restricțiilor

22

Cercetare asupra stării de spirit după relaxarea restricțiilor

Tinerii cu educație, formație și carieră bine stabilite, ca și familiile tradiționale, reprezintă categoria socială care se declară mulțumită în cea mai mare măsură de starea generală de spirit proprie odată cu relaxarea măsurilor restrictive: pondere 23%. Este unul dintre rezultatele cercetării Românii Azi, un barometru elaborat de compania de cercetare de piață full-service Reveal Marketing Research, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Cercetarea a fost realizată în perioada 10-17 mai 2021, rezultând un al cincisprezecelea raport de cercetare privind evoluția emoțională a românilor realizat de Reveal Marketing Research. A fost aplicată metoda de colectare CAWI (computer assisted web interview), lunar, în perioada mai 2020-mai 2021, pe un eșantion reprezentativ național (urban și rural), cu marja de eroare +/-3%, nivelul de încredere 95%.

Pe marginea cercetării, Marius Luican, CEO al Reveal Marketing Research, subliniază: „În România, măsurile de relaxare a unor restricții anunțate de autorități în 13 mai, au generat o serie de emoții pozitive în rândul românilor. Comparativ cu vara anului trecut, cifrele au crescut considerabil și ne aşteptăm ca acest teritoriu emoţional să fie din ce în ce mai puternic, în contextul relaxării graduale a restricţiilor”.

Tinerii profesioniști, mulțumiți de carieră

În ansamblu, cercetarea arată că 71% dintre respondenți sunt mulțumiți de starea actuală de spirit (de la 56% în mai 2020), de modul de petrecere a timpului liber (de la 50% în mai 2020, la 53% în mai 2021) și de starea de sănătate percepută (de la 42% în mai 2020, la 54% în mai 2021). Starea de oboseală este în scădere (de la 27% în mai 2020, la 7% în mai 2021).

Rezultă a fi în creștere importanța acordată iubirii, prieteniei și bucuriei – cu 3% în mai, anul acesta, față de mai 2020. Este în scădere cu 5% importanța acordată stabilității, responsabilității, credinței.

Tinerii profesioniști și familiile moderne constituie segmentele de populație cele mai mulțumite de carieră și de locul de muncă.

Tot tinerii profesioniști, ca și tinerii din categoria milenialilor, împreună cu persoanele mature singure, sunt segmentele de populație care economisesc cel mai mult: pondere de aproape 30%. Tinerii profesioniști economisesc în proporție de 27% în mediul urban, și în proporție de 16%, în mediul rural.

Detalii: https://reveal.ro/