Solicitarea mai multor organizații de elevi și studenți de refacere și susținere a cabinetelor medicale din școli și de organizare a unor cursuri de prim ajutor se bucură de larg ecou. La rândul ei, comunitatea Declic a lansat o petiție intitulată Cursuri de prim ajutor în școli. Urgent! prin care semnatarii „le cer senatorilor să includă cursurile de prim ajutor în Legile Educației”, cu sublinierea că peste 35.000 de membri Declic au semnat petiția: „Petiția Declic a strâns câte cel puțin 10.000 de semnături pe zi și a ajuns, în doar 3 zile, la 35.000 de semnatari.
România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește persoanele care știu să acorde primul ajutor. De aceea, introducerea cursurilor de prim ajutor în școli, pentru profesori, personalul auxiliar și elevi, este esențială.”
Anduța Karetsou, campaigner Declic: „În prezent, 80% dintre români nu știu cum să acorde primul ajutor. Am văzut asta și în cazul tragediei de la Cluj, unde o fetiță a murit după ce s-a înecat cu un jeleu și nimeni nu a aplicat manevra Heimlich. Astfel de tragedii nu trebuie să se mai repete. Senatorii au acum șansa să salveze mii de vieți, dacă introduc în pachetul Legilor Educației cursurile de prim ajutor. Este un pas spre normalitate, aceste cursuri se predau în toate țările cărora le pasă de cetățeni.”
Detalii: https://facem.declic.ro/campaigns/cursuri-de-prim-ajutor-in-scoli
https://tribunainvatamantului.ro/apel-pentru-cabinete-medicale-scolare-si-cursuri-de-prim-ajutor/