Creștere de 31% a vaccinării personalului din sistemul educațional

3

Creștere de 31% a vaccinării personalului din sistemul educaționalGradul de vaccinare a cadrelor didactice, a personalului didactic auxiliar și a personalului nedidactic a înregistrat în ultima săptămână o creștere de 31%, a anunțat col. dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare la nivel national.

Și la elevi se înregistrează o creștere de la o săptămână la aalta, de 26%. În segmentul de vârstă 12-15 ani, rata de vaccinare este până acum de 15%; în segmentul de vârstă 16-19 ani, rata de vaccinare este de circa 36%.

Elevii și personalul din sistemul educațional beneficiază de vaccinarea făcută de echipe mobile și de centrele de vaccinare din unitățile de învățământ.

În ansamblul populației (total, 19,3 milioane de locuitori, conform Institutului Național de Statistică), rata de vaccinare cu cel puțin o doză este de circa 39,5%; la nivelul populației de peste 12 ani, rata de vaccinare a ajuns la 45%; la populația adultă, peste 18 ani, rata de vaccinare este de 47,5%. „La nivel european, rata de vaccinare din populația adultă în țările membre ale Uniunii Europene este de circa 81% cu cel puțin o doză și de aproape 70% cu schema completă”, a anunțat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Pentru apropiata începere a vaccinării copiilor sub 12 ani, Valeriu Gheorghiță a subliniată că „vor fi trei posibilități de vaccinare: în cabinete de vaccinare organizate în centrele actuale, centrele care sunt adresate populației generale; în centre din unitățile sanitare; în cabinetele de medicină de familie, atunci când se vor solicita astfel de doze. Momentul în care va începe propriu-zis vaccinarea ține de livrarea dozelor, de când România, împreună cu celelalte țări europene, va recepționa dozele care sunt special destinate pentru grupa de vârstă 5-11 ani. Sunt flacoane diferite față de cele care sunt astăzi folosite”.

Detalii: https://tribunainvatamantului.ro/ultima-ora-a-pregatirilor-pentru-vaccinarea-copiilor-sub-12-ani/