Dumitru Prunariu: „Privind spre hăul cosmic, înțelegi că Pământul este, de fapt, casa noastră, a tuturor”

102

Privind spre hăul cosmic, înțelegi că Pământul este, de fapt, casa noastră, a tuturor

Într-un amplu interviu acordat revistei Tribuna Învățământului, astronautul Dumitru Prunariu, membru de onoare al Academiei Române, afirmă, printre altele, că „rolul principal  al școlii este acela de a forma personalitatea copilului, până la adolescent și adult”. În cadrul aceluiași interviu acesta vorbește despre copilăria și cariera sa, dar face și o analiză elaborată despre educația românească și despre cercetarea științifică.

Ce rol a avut școala în determinarea evoluției dvs.? 

Școala a avut un rol important în cristalizarea formării mele. Școala a fost principalul motor care mi-a transmis cunoștințe – din multe domenii de activitate – și mi-a lăsat libertatea să aleg ce-mi place și pentru ce am, să zicem, talent. Având un tată inginer, matematica și fizica au fost pe primul plan. Mi se păreau nu doar foarte interesante, dar și foarte necesare în a înțelege o serie întreagă de fenomene care se produc în natură. Am abordat și chimia, desigur, am ajuns să merg la olimpiade, inclusiv olimpiade naționale, și acestea m-au ajutat mult să mă simt în largul meu, în aceste domenii, respectiv matematică-fizică, în principal. 

Am avut parte de profesori foarte buni, profesori care, pe lângă materia propriu-zisă, ne povesteau despre acea materie, ne povesteau despre personalități din lumea matematicii, fizicii, biologiei, chimiei, să nu mai vorbesc de literatură. Ne povesteau despre teoreme, cum au apărut ele. Ce i-a stimulat pe acei creatori de științe să abordeze acele domenii, ce probleme și-au pus, iar aceste lucruri ne-au determinat să recepționăm mult mai ușor toate cunoștințele care ne erau transmise și chiar să ne facă mare plăcere să aflăm lucruri noi, suplimentare, din acele domenii.

Ce credeți despre cercetarea românească? Potențial intelectual există, resursele financiare sunt dramatic limitate. Cum vedeți existența și evo-luția acestui domeniu de importanță fundamentală pentru o țară și pentru lumea de azi?

Cercetarea românească s-a caracterizat întotdeauna prin numeroase puncte-forte. Există domenii în care am excelat, există foarte puține domenii în care mai excelăm, prin câteva centre punctuale și prin câțiva cercetători, mai ales, formați atât în România, cât și în străinătate. Subfinanțarea pronunțată a cercetării științifice duce la lipsa de rezultate.

Guvernanții unor țări puternice au înțeles întotdeauna că cercetarea științifică reprezintă un motor esențial pentru societate, reprezintă un motor puternic pentru a crea, pentru a aduce profit, pentru a domina. La noi, guvernanții sunt foarte puțin sensibili la domeniul cercetării științifice. Se alocă anumite fonduri, pornesc anumite programe, sunt generate proiecte care, pe la jumătatea derulării lor, sunt revizuite de comisii ministeriale care anunță că se reduce finanțarea, pentru că nu mai sunt bani, iar, în momentul în care sunt spre finalizare și urmează să-și dovedească utilitatea în diverse domenii pentru care sunt concepute, sunt întrerupte și nu mai sunt finalizate vreodată. Și atunci, concluzia este: „Vedeți? Am investit degeaba în cercetare, pentru că nu a adus mai nimic!“. Normal că orice cercetare subfinanțată aduce rezultate foarte slabe. Să nu uităm însă că în țări cum este Finlanda, de exemplu, cercetarea științifică a scos țara din sărăcie. O investiție puternică în cercetare – se ajunsese, la un moment dat, la 4% din PIB – a dus la crearea firmei Nokia, crearea telefoniei mobile finlandeze și la o mare afacere care a adus un profit extraordinar, care a rezultat, inițial, din cercetarea științifică. 

În momentul de față, referindu-mă numai la domeniul spațial, activitățile spațiale în lume reprezintă un business de aproximativ 400 de miliarde de dolari și acest business este în creștere cu aproximativ 7-8% pe an. Ei bine, guvernanții noștri au considerat, la un moment dat, că nu mai este cazul să achite contribuția României la Agenția Spațială Europeană, contribuție care se întorcea integral sub formă de proiecte realizate în România și participarea țării noastre la proiecte prestigioase la nivel european, cu beneficiile aferente și pentru noi. Aderarea României la Agenția Spațială Europeană este pe linie de cercetare, dezvoltare, industrie ceea ce reprezintă pe alte linii aderarea României la NATO sau la UE.

Prin aceasta s-a tăiat o sursă de finanțare în acest domeniu supertehnologic, un domeniu de vârf în întreaga lume. Grecia, spre exemplu, când a devenit membră a Agenției Spațiale Europene, a dorit să investească suplimentar, pentru a beneficia de participarea la programe suplimentare, pentru a contribui la dezvoltarea țării, în primul rând, și la dezvoltarea europeană. Ei bine, de patru ani, România nu își plătește contribuția, am rămas membri, dar nu mai avem drept de vot și nici dreptul de a participa la noi programe, acolo unde avem încă specialiști și avem o oarecare infrastructură dezvoltată și de când am ajuns membri ai Agenției Spațiale Europene. 

Interviul integral poate fi citit pe site-ul tribunainvatamantului.ro