Laserul de la Măgurele, în atenția miniștrilor cercetării europeni

Reuniunea miniștrilor cercetării din Uniunea Europeană desfășurată la Praga sub egida președinției cehe a Consiliului Uniunii Europene a abordat „facilitarea sinergiilor în finanțarea proiectelor europene de cercetare și sprijinul pentru cercetătorii din Ucraina”.

Sebastian Burduja, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, „a salutat inițiativa președinției cehe a Consiliului UE de propunere a unei Declarații privind sinergiile în finanțarea cercetării și inovării în Europa, exprimând poziția României pe baza a patru elemente-cheie:

  • dezvoltarea de parteneriate și schimb de bune practici, mai ales pentru proiectele majore de cercetare, așa cum este proiectul european ELI
  • flexibilitate și găsirea unui echilibru optim între reguli stricte pentru cheltuirea banilor europeni și încurajarea proiectelor inovatoare de cercetare, inclusiv a celor complet noi, care nu pot urma o rețeta standard, așa cum este și cazul ELI
  • sprijin prioritar pentru tinerii cercetători și găsirea soluții pentru facilitarea circulației tinerelor talente la nivelul Uniunii
  • voce comună a miniștrilor cercetării de la nivel european pentru a consolida sprijinul acordat cercetării si inovării pentru viitor, inclusiv ca solutie la crizele multiple ale prezentului (criza de securitate, energetică etc.)”.

Ministrul Sebastian Burduja apreciază că a avut „o discuție excelentă cu Mariya Gabriel, comisarul european pentru cercetare, despre mobilitatea talentelor în UE, noile tehnologii și transferul lor în economie, precum și despre o vizită la București, în perioada următoare.

De asemenea, a lansat „un apel către miniștrii cercetării de la nivel European pentru a nu face nicio concesie regimului de la Moscova, reafirmând angajamentul României de a sprijini efortul de aderare a Ucrainei și Republicii Moldova, inclusiv prin integrarea lor accelerată în spațiul european de cercetare”.

Referitor la participarea României la consorțiul ELI-ERIC prin infrastructura reprezentată de laserul și sistemul gamma de la Măgurele ministrul Sebastian Burduja a subliniat: „Am accentuat nevoia de a reduce birocrația, de a crește flexibilitatea fondurilor europene dedicate cercetării și inovării, dar și angajamentul deplin al României pentru proiectul ELI. Colegii din Ungaria și Cehia au apreciat poziția României și progresele făcute în ultimele luni, inclusiv deschiderea în premieră a infrastructurii de la Măgurele pentru cercetătorii din consorțiul ELI-ERIC, în baza unui protocol. În discuțiile bilaterale, am discutat organizarea unei întâlniri trilaterale în această toamnă, un pas esențial în efortul României de a reveni în consorțiul ELI-ERIC. Am găsit așadar deschidere pentru includerea României în consorțiul european. Acolo ne este locul.”

Detalii: https://tribunainvatamantului.ro/deschidere-pentru-includerea-romaniei-in-consortiul-eli-eric/

Detalii se găsesc în articolul „Nici măcar observatori ai propriei realizări științifice. ELI-NP rămâne în așteptarea integrării europene”, apărut în Tribuna învățământului nr.18-19, serie nouă, iunie-iulie 2021, pp. 152-155

Exit mobile version