Ofertă de locuri de muncă

315
Ofertă de locuri de muncă
Corina Florentina Preda, purtător de cuvânt al AJOFM Ilfov

Absolvenților diverselor forme de educație și de pregătire profesională și, în general, oricăror persoane aflate în căutarea unui loc de muncă li se adresează oferta Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Ilfov. În evidența agenției, o serie de agenţi economici din județul Ilfov au înregistrat în această perioadă un total de 241 de locuri de muncă vacante.

Oferta pentru doritorii de angajare cuprinde locuri de muncă în profesiile, meseriile, ocupaţiile de inginer de producție, agent de vânzări, cosmetician, femeie de serviciu, manager, operator recepție, specialist în marketing, lucrător comercial, casier, mecanic auto etc.

Furnizându-ne aceste informații, Corina Florentina Preda, purtător de cuvânt al AJOFM Ilfov, subliniază că detalii privind condiţiile de angajare, valabilitatea ofertei, precum şi alte detalii suplimentare privind fiecare loc de muncă în parte se pot obţine la sediul AJOFM Ilfov din Bucureşti, str. Ruginoasa, nr. 4, sector 4, la telefon (021)332.37.08/105, e-mail: ajofm@if.anofm.ro,  pe site-ul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă: https://www.anofm.ro/  sau la punctele de lucru ale AJOFM Ilfov.