Orientări ale parcursului profesional al tinerilor

17

Orientări ale parcursului profesional al tinerilor

Două treimi dintre actualii elevi ai claselor VIII-XIII vor să-și continue studiile în România, arată un studiu „privind percepția viitorului parcurs profesional al elevilor, la sfârșitul unui ciclu de învățământ”, realizat de organizația educațională Junior Achievement of Romania (JA), cu suportul profesioniștilor de la PwC România, companie membră a Consiliului Director al JA.

Studiul a cuprins 7.000 de respondenți, elevi din clasele VIII-XIII, absolvenți de licee teoretice și licee tehnologice în anul școlar 2021-2022, din localități mari, medii și mici, din 41 de județe și din București.
Scopul studiului a fost „să analizeze încotro doresc să se îndrepte tinerii la sfârșitul unui ciclu de învățământ, dacă intenționează să-și continue studiile, să rămână în țară sau să plece în străinătate, dacă vor să își caute un loc de muncă în sistemul public sau în cel privat și în ce domenii sau dacă doresc să își deschidă o afacere. Pentru a putea interpreta tendința de migrare a populației tinere către localități mai mari, participanții la studiu au fost chestionați cu privire la planurile lor legate de acest aspect.
Chestionarul a cuprins și întrebări referitoare la domeniul de activitate către care doresc să se îndrepte tinerii, fiind luate în considerare mai multe domenii de activitate, industrii, sistemul privat, cel public și antreprenoriatul.
O altă categorie a întrebărilor adresate s-a referit la analiza potențialului tinerilor cu privire la căutarea și obținerea unui loc de muncă și la interesul lor pentru dobândirea unei experiențe de muncă prin efectuarea de internship-uri și activități practice peste vară, în diferite domenii”.

În jurul vârstei de 16 ani, tinerii decid direcția următoarei lor etape educaționale

Elisabeta Moraru, Country Manager Google România, președinte al Consiliului Director al JA România: „Rezultatele acestui studiului arată că, la acest moment, elevii din România sunt ambițioși în planurile de carieră și vedem că în jurul vârstei de 16 ani decid direcția următoarei etape educaționale și profesionale din viața lor. Sprijinim creșterea procentului celor ce își doresc să își continue studiile, mai ales în domenii care le vor permite tinerilor să reușească în joburile viitorului. Prin programele și proiectele Junior Achievement în România susținem de peste 25 de ani dezvoltarea de competențe antreprenoriale, iar în ultimii ani am integrat competențele digitale în curriculumul nostru, pentru a fi alături de tineri și de cerințele mediului economic.”
Ionuț Simion, Partener PwC România: „Ca parte a misiunii și valorilor sale, PwC România este constant implicată în societate, pentru a rezolva probleme importante și a construi încredere. Educația reprezintă unul dintre pilonii
societății și, prin urmare, PwC România are diverse proiecte și inițiative în acest domeniu. Prin colaborarea cu Junior Achievement, dar și cu alte instituții sau asociații, ne-am propus să contribuim la identificarea necesităților în zona educației și la dezvoltarea profesională a tinerilor. Datorită acestui raport, am aflat care sunt interesele elevilor și absolvenților și care este direcția pe care o văd ei în dezvoltarea educațională și, mai ales, în cea profesională. Una dintre
concluziile raportului este că tinerii își doresc să rămână în țară și să-și dezvolte cariera acasă. Pentru a le oferi această șansă de a se împlini profesional în România sunt necesare programe și inițiative care să-i sprijine în intenția lor, iar Junior Achievement este una dintre cele mai relevante organizații care acționează în acest sens. Astfel, atât tinerii, cât și mediul de business din România au doar de câștigat.”

Detalii: studiul complet https://jar.ro/studiu2022