Primul dicționar de cuvinte în limbajul semnelor

29

Primul dicționar de cuvinte în limbajul semnelorUn dicționar video de cuvinte și expresii în limbajul semnelor este la dispoziția persoanelor cu deficiențe de auz, odată cu lansarea primei platforme digital-interactive din România pentru persoanele cu deficiențe de auz și tipice, creată de Asociația Zi de Bine, în colaborare cu Asociația 321Sport prin proiectul #Pesemne.ro.

Platforma conține 1.200 de cuvinte, fiecare tradus în limbajul semnelor prin câte un scurt video.

La Centrul Comunitar Zi de Bine a avut loc un eveniment, cu participarea cântăreței Feli, care a susținut un mini concert și a interpretat melodia „Acasă”, piesă tradusă în timp real în limba semnelor, de către Lavinia Chițu. La realizarea platformei #Pesemne.ro au contribuit actori, influenceri, sportivi și jurnaliști, precum Ana Ularu, Ana Maria Brânză, Adi Nartea, Alex Dima, Corina Băcanu Călărașu, Sânziana Iacob, Andrei Aradits, Andreea Marinescu și Natalie Ester, care au înregistrat expresii în limba semnelor.

Partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank au oferit 38.000 euro pentru realizarea proiectului.

Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine: „Știm cu toții cât de dificil poate fi când ne dorim să comunicăm cu cineva, însă intervine bariera lingvistică. Platforma #Pesemne.ro ne ajută să diminuăm această barieră a comunicării dintre persoanele tipice și cele cu deficiențe de auz. Ne bucurăm că am reușit, alături de Asociația 321 Sport, să construim acest proiect special în România, deschis pentru oricine își dorește să învețe limba semnelor sau să înțeleagă mai bine lumea persoanelor cu probleme de auz.”

Inițiatorii proiectului subliniază că „peste 360 de milioane de oameni la nivel mondial au probleme de auz, dintre care doar 70 de milioane folosesc limbajul semnelor, mai exact 20% dintre aceștia. În România, în prezent, sunt peste 30.000 de hipoacuzici, 5.000 dintre ei fiind copii, iar în următorii cinci ani se anticipează o creștere considerabilă”.

Detalii: https://tribunainvatamantului.ro/platforma-de-invatare-a-limbajului-semnelor-pentru-persoane-cu-deficiente-de-auz-si-tipice/