Propunere ministerială: Anul școlar, împărțit în cinci module de învățare

În discuția privind eficiența structurării și lungimii anului școlar (trimestre? semestre? începere mai devreme decât 15 septembrie?), ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, avansează soluția împărțirii activității în „module de învățare care să alterneze cu perioade de repaos. Modulul de învățare, conform pedagogiei moderne, trebuie să fie de șase-șapte-opt săptămâni”. Implicit, pe parcursul anului școlar ar trebui să existe mai multe vacanțe.

Ministrul propune, într-un interviu difuzat de gandul.ro, următoarea dispunere a vacanțelor, în condițiile începerii școlii de către elevi la 5 septembrie, cu încheiere la 16 iunie:

  • prima vacanță – la finalul lunii octombrie, de o săptămână, după primul modul de învățare, pentru toți elevii, și din gimnaziu, și din liceu, nu numai din ciclul primar
  • a doua vacanță – de sărbătorile de iarnă, cu o durată consistentă, de la 22-23 decembrie până la 8 ianuarie
  • a treia vacanță – în februarie, o săptămână
  • a patra vacanță – de sărbătorile pascale, două săptămâni, care să includă și Paștele ortodox, și Paștele catolic
  • a cincea vacanță – vacanța de vară, de la 17 iunie la 4 septembrie

Ministrul Sorin Cîmpeanu răspunde întrebărilor și ideilor lansate cu privire la structura anului școlar și accentuează că schimbarea de formă, „care a atras foarte multă atenție, să fie însoțită de ceva mult mai important, despre care s-a vorbit mai puțin: de o reformă a sistemului de evaluare, în care să putem realiza echilibrul între evaluările sumative și cele formative. Să putem avea, spre exemplu, o evaluare la început și la final de an școlar, în așa fel încât, având evaluarea la finalul anului școlar, în luna iunie, să o poți compara cu evaluarea din luna septembrie, după vacanța de vară, și să poți estima pierderile, pentru că pierderile sunt inerente pe parcursul unei perioade de aproape trei luni”.

Detalii: https://www.gandul.ro/actualitate/interviu-ministrul-educatiei-sorin-cimpeanu-despre-bacalaureat-trimestre-noua-lege-educatiei-temele-de-casa-goana-dupa-note-19753695

https://tribunainvatamantului.ro/trimestre-semestre-forme-pe-cale-sa-ramana-fara-fond/

Exit mobile version