Renașterea unui joc al copilăriei

16

Renașterea unui joc al copilărieiȘi totuși mai sunt copii care nu stau numai cu nasu-n ecran, ci aleargă și se joacă pe-afară, pe stradă; și nu numai copii! O dovadă este Street Delivery, care din 2006 scoate lumea-n stradă anual, cu mic, cu mare, ca să se joace, să se distreze. A început pe câteva străzi din București și a ajuns în mai multe orașe. Se desfășoară prin parteneriate cu primării și cu instituții locale.

Anul acesta are o temă inspirată de un joc din copilărie: leapșa. Se joacă între 17 și 19 septembrie, pe străzi în București, din Drumul Taberei până la Timpuri Noi.

Intrarea este liberă și organizatorii subliniază: „Nu vindem nimic, în schimb, promovăm – și premiem! – proiecte care fac orașul mai bun pentru locuitorii săi, în fiecare an cu altă temă”. Din program, ne recomandă:

„· La baza sportivă Cireșarii se vor desfăşura activităţi în jurul parcului de 3300 mp, închis deja de 13 ani, între râsete și voci, alergături și sărituri, entuziasm și reușită (proiect al asociației Părinți de Cireșari)
· În curtea Senatului vom putea explora ateliere diferite, de la dans până la bricolaj, ne vom putea juca pe peluză și în pauze ne vom putea potoli foamea și setea de la foodtrucks, chiar din curte. Concert și vizite ghidate în clădire –  gratis pentru copii, redus pentru adulți
· Pe strada Arthur Verona, între bd. Magheru și grădinile dinspre Icoanei/Ioanid, explorăm ideea unei singure grădini – grădina Icoanei cu cea a Universitarilor se vor conecta prin singura stradă din București vecină doar cu verdeața
· La Timpuri Noi, ne jucăm pe apă. În față la Nod Makerspace, ne vom aduna cu mic, cu mare să ne imaginăm ce rol poate avea Dâmbovița în viețile noastre
urbane”

Detalii: https://www.rfi.ro/eveniment-137572-street-delivery-intre-17-si-19-septembrie-se-copilareste-tot-orasul