Trofeu pentru cei mai fideli prieteni ai bibliotecii

10

Trofeu pentru cei mai fideli prieteni ai bibliotecii

Frecventarea asiduă a bibliotecii poate fi răsplătită nu numai prin învățătură, informațe și cunoaștere, ci unori și prin câte un premiu. Așa se întâmplă la Biblioteca Județeană Ovid Densusianu din Deva, județul Hunedoara. În fiecare an, în preajma zilei de 1 iunie, este decernat Trofeul Micului Cititor, într-un eveniment educativ și cultural organizat de bibliotecă în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara.

Managerul bibliotecii, Ioan Sebastian Bara, ne oferă detalii: „Am hotărât să-i premiem pe acei mici prieteni ai bibliotecii care ne-au trecut pragul de cele mai multe ori, care s-au arătat a fi cei mai interesați de cărți, care au fost în permanență în legătură cu biblioteca. De aceea, acei copii care au venit cel mai des la bibliotecă, cei care au citit cel mai mult s-au dovedit a fi demni să primească premii”. De asemenea, vunt premiați profesorii care-i îndrumă, le recomandă cărți și-i îndreaptă spre bibliotecă.

Festivitatea de premiere din acest an (28 mai 2021, ora 17.00), în aer liber, include și câteva surprize, dintre care deocamdată sunt dezvăluite un spectacol cu întruchiparea unor eroi din povești oferit de actori ai Teatrului Dramatic Ion D. Sîrbu din Petroșani, coordonați de Laurențiu Vlad și o întâlnire cu statui vivante coordonate de coregraful Mihai Alexandru.

Detalii: https://zhd.ro/eveniment/trofeul-micului-cititor-la-biblioteca-judeteana/