Componentă a educației pentru sănătate, îngrijirea părului beneficiază de rezultate ale unor activități de cercetare-inovare tehnologică de ultimă oră.
Pentru facilitarea înțelegerii diferitelor tipuri de păr și a deteriorării acestora, precum și pentru stimularea progresului tehnologic în materie de produse de îngrijire a părului, compania de cercetare, dezvoltare, producție și testare Dyson anunță că „investește jumătate de miliard de lire sterline pentru a-și extinde și accelera cercetarea și dezvoltarea tehnologică în ceea ce privește portofoliul său de produse de îngrijire a părului, plănuind să lanseze 20 de noi produse de beauty în următorii patru ani“.
Totodată, Dyson a realizat un studiu – Dyson Global Hair Study 2022 – privind îngrijirea părului, analizând diferitele tipuri de păr, obiceiurile de coafare ale oamenilor, percepțiile asupra sănătății părului. Cercetarea s-a derulat pe 23 de piețe, cu 23.000 de respondenți. Reținem din rezultatele studiului:
– 8 din 10 persoane chestionate își spală părul în fiecare zi sau o dată la două zile
– părul sănătos este considerat în cea mai mare măsură ca fiind strălucitor (36% dintre subiecți), alte indicii de sănătate fiind considerate neted (29%), un scalp sănătos (26%)
– 7 din 10 respondenți spun că au părul deteriorat și prezintă mătreață
– 6 din 10 subiecți declară că și-au schimbat obiceiurile de coafare acasă
– 17% dintre cei chestionați declară că își coafează părul mai puțin
– 9% dintre cei care spun că se coafează mai puțin acum declară o fac folosind mai puține produse pentru păr
– 20% declară că au revenit la rutinele lor de dinainte de pandemie și acest lucru continuă să evolueze
– fixativul de păr, produsele hidratante, potențiatorii de strălucire și balsamurile standard sunt folosite de 3-4 ori pe săptămână
– căderea părului și părul cărunt sunt indicate ca preocupări principale
– 67% dintre respondenți consideră că au părul sănătos, în ciuda faptului că este deteriorat
Din perspectivă profesionistă în materie, Rob Smith, Dyson Senior Principal Hair Scientist, face următoarele observații: „Mătreața, căderea părului și firele albe nu sunt forme de deteriorare, ci probleme ale scalpului și ale creșterii părului. Deteriorarea acestuia se referă la degradarea cuticulei și a cortexului părului, ceea ce poate duce la păr cu aspect electrizat, lipsit de strălucire sau cu tendință de rupere. Cel mai bun mod de a obține un păr sănătos este prevenirea și reducerea la minimum a expunerii la cauzele de deteriorare. Printre acestea se numără expunerea la căldură extremă, care afectează structura firului de păr, devenind astfel mai predispus la rupere și la despicarea vărfurilor.
Cât de des vă spălați părul depinde de tipul de păr, de activitatea desfășurată și de mediu. Spălarea excesivă poate fi foarte dăunătoare, îndepărtând de pe scalp uleiuri naturale și lăsând părul uscat. În general, cu cât părul sau scalpul este mai gras, cu atât mai mult poți lua în considerare să-ți speli părul mai des. Părul drept își poate pierde forma mai ușor din cauza acumulării de uleiuri, în timp ce părul creț sau ondulat absoarbe uleiurile și necesită mai puțină spălare. Este important să fii blând cu scalpul și să folosești șampoane potrivite tipului tău de păr. Aveți grijă să luați în considerare, de asemenea, nivelurile de poluare din mediul în care locuiți, deoarece o combinație între aerul poluat și elemente ultraviolete poate provoca niveluri crescute de deteriorare a părului.“